Digitalizare Compania de Apa Targoviste Dambovita

    În data de 27.04.2023 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 2146 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Obiectul acestui Contract de Finanțare îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM POIM, pentru implementarea Proiectului nr. (cod SMIS2014+) 158339 intitulat: „Măsuri de digitalizare necesare pentru eficientizarea și sustenabilitatea investițiilor realizate de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.”, cu o valoare totală eligibilă de 9.829.800 lei.

    Perioada de implementare a proiectului : până la 31.decembrie.2023 .

    Obiectivul general al proiectului este continuarea dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată prin implementarea unor măsuri de digitalizare necesare pentru eficientizarea și sustenabilitatea investițiilor realizate de Compania de Apa Târgoviște Dâmbovița SA, cu scopul îndeplinirii cerințelor Directivelor Europene 98/83/CE pentru apă potabilă. Obiectivele specifice ale proiectului:

    • Reducerea cantității de apă pierdută și implicit a costurilor asociate prin implementarea unui sistem informatic integrat și montarea a 3268 contoare de apă;
    • Reducerea costurilor de exploatare prin minimizarea timpul de întreținere și întrerupere prin implementarea unui sistem informatic integrat.

Contact

adresa Adresa

Bd. I.C.Brătianu,
nr.50, Târgoviște,
cod 130055

adresa Telefon

004 0245614403
0800800168

Fax

004 0245611774
004 0245210299 (UIP)

adresa e-mail

secretariat@catd.ro
secretariat.uip@catd.ro(UIP)